Ma imbrac fara graba cu echipamentul din "dotare", halatul verde, bonetica semi-transparenta pentru par (atat cat mi-a mai ramas) si niste sosonei albi dintr-o panza tot semi-transparenta. Am ceva de asteptat. Este Vineri si, nu stiu cum se intampla, dar Vinerea toata lumea se inghesuie pe culoarele clinicii Saint-Augustin. De ce? Habar nu am. O fi vreo alta lege a lui Murphy. Sau poate pur si simplu un diagnostic necrutator pus Vinerea este suportat cu mai multa usurinta fiindca...urmeaza weekendul. Deci astept...Ca doar de aia se cheama ca sunt pacient...Am tot timpul sa reflectez intre cei patru pereti albi si cocheti...Matematic vorbind, cazul meu e simplu. O probabilitate de 50 % sa fie doar o alarma falsa si restul de 50 % ... sa ma duc dracului. Ori, ma rog, sa schimb dimensiunea ca in Star Trek. Deci, nimic ingrijorator. In teorie. In practica, asteptarea ma termina. Voiam sa aflu cat mai repede daca la anul voi putea construi laboratorul de microfluidica cu jumatatea de milion de euro proaspat primita drept finantare de la Republica Franceza. Daca voi apuca sa vad reactiile comunitatii stiintifice cand voi publica articolul despre convectia Rayleigh-Benard in fluide viscoplastice ce va desfiinta cam un deceniu de cercetare in domeniu. Si multe altele... Timpul incepe sa treaca ceva mai usor in momentul in care incep sa ma concentrez la zgomotele de pe culoar si la soaptele rasunand din rezervele vecine. Tocmai se aude zgomotul unui scaun cu rotile si un ciocanit la usa vecina. "Bonjour Monsieur, on est venu vous chercher pour le bloc operatoire". Vocea infirmierei este aproape vesela, de parca ii propune vecinului meu o iesire in oras. Domnul se conformeaza dar se simte in vocea lui ca nu e deloc entuziasmat. Invizibilul scaun cu rotile se porneste din nou pe huruit pe pardoseala si inteleg ca infirmiera pleaca catre ascensor cu incarcatura macinata de temeri si sperante. Ii urez succes in gand - un fel de solidaritate muta a clientilor blocului operator. Alte doua infirmiere incep sa faca curatenie in camera tocmai eliberata si sporovaiesc fara incetare vrand parca sa acopere zgomotul veselei pe care o strang de pe masa pacientului. "Oh, le pauvre, c'est deja sa troisiemme intervention ... il tiendra plus...Il l'ont deja enleve motie du ses ventres...". Vocea infirmierelor nu are insa nimic zeflemitor. Ba deslusesc chiar o umbra de compasiune bine mascata in tonul indiferent. Le inteleg. Pentru ele este doar un caz. Viata altora e o chestiune abstracta pentru fiecare dintre noi. In sensul ca, desi educati sa o respectam (in unele tari zise civilizate doar, ce-i drept), in realitate ne obisnuim cu ideea ca oamenii mor iar moartea lor se transforma treptat in fapt divers. Asta pana ... vine vorba de viata noastra. Fiindca viata noastra este, prin definitie, cea mai importanta. Asa ca cele doua infirmiere faceau si ele conversatie ca sa vina weekendul mai repede. Imi vine in minte Kundera. Superficialitatea si usurinta insuportabila a fiintei umane. Dar aici, in Franta, natura umana a fost si ea supusa rigorilor Republicii devenind astfel (si oarecum impotriva firii lucrurilor) ceva mai suportabila. Bolnavii sunt tratati cu respect si uneori compasiune. Desi cam pe toata lumea o doare undeva ca tu pleci oleaca sa-ti vezi stramosii, nimeni nu ti-o arata in mod ostentativ. Fiindca ti-ai platit asigurarea medicala si republica are grija sa primesti serviciul pentru care ai platit. Deci, sfarsesc prin a accepta usurinta naturii umane. Fiindca aici este deghizata in mod acceptabil si conform sumelor pe care le platesti la asigurare. O prietena imi povestea ca natura umana poate imbraca forme mult mai hidoase in spitalele romanesti. Nici nu se prapadise bine maica-sa pe patul de spital ca o infirmiera zeloasa cu aspect de balena esuata i-a si suflat perna de sub cap lipindu-i in acelasi timp un leucoplast jegos cu un numar pe picior. Evident, batranei aflate deja pe undeva pe la portile Raiului, ii cade capul intr-un mod oarecum dizgratios pentru o Doamna - v-a trecut vreodata prin cap ca mortii nu mai au nici eleganta, nici maniere? Apostrofata, infirmiera explica ca trebuie sa spele perna si ca oricum decedatei nu-i mai foloseste....Asta da natura umana. Mai sa-ti vina sa devii criminal profesionist, nu alta! E drept, daca s-ar intampla una ca asta in clinica St. Augustin, Bastilia ar fi incendiata inca o data.
Astept...timpul trece din ce in ce mai greu. Realizez cum am ajuns de fapt aici. Viata de erou romantic, ce grotesc. Nopti pierdute pentru a descoperi adevarata fizica, sute de tigari si hectolitri de cafea. La care adaug cu sinceritate de condamnat si cateva rauri de bere...Deci, de ce sa ma plang? Mi-am facut-o cu mana mea si am ajuns campion al irosirii .... prin lucrul manual. Incepe sa nu imi mai fie frica si simt ca pot accepta surazand si celelalte 50% probabilistice ale "verdictului". Imi este doar ciuda ca daca-mi iau jucariile si ma curat, la in spate o groaza de angajamente neonorate...Un tampit de doctorand caruia i-am promis ca va invata fizica de la mine vrand nevrand, un caine caruia i-am promis un tort de pate de ziua lui, o prietena careia i-am promis sa-i spun adevarul chiar si atunci cand o mint cu nerusinare, o nevasta careia i-am promis ca-i cumpar un robot de bucatarie de ultima generatie si una pereche de parinti carora le-am promis sa nu-mi irosesc viata asa cum au facut ei....
Cio, cioc, cioc.
Infir(mioara) vine impingand scaunul cu rotile: "Bonjour, je m'appele Yvonne, je suis venu vous chercher pour le bloc operatoire. Vous allez bien?". Tampita intrebare in situatia de fata... Cum sa-i explic mioarei ca nu am chef de discutii? Asa ca-i raspund binevoitor: "Pour instant oui. On vera apres...". Tot surazand, domnisoara ma debarca de pe scaunul cu rotile si ma da in primire brancardierilor ce ma instaleaza comfortabil pe un pat rulant. Ma plimba cu patul prin cateva coridoare intortocheate cale de vreo 50 m (am numarat lampile de pe tavan si am inmultit cu distanta aproximativa dintre doua lampi consecutive stipulata de una din legile Republicii franceze). Iata-ma ajuns la destinatie: blocul operator. Asistenta chirurgului ma conecteaza la aparatele de monitorizare si incearca sa faca conversatie (ah, ce simpatici sunt francezii, vorbesc in continuu chiar daca nu au mare lucru de spus - adorabil). "Vouz etez de quelle origine?" . Raspund fara chef "J'en ai plus des origines, je suis juste un pacient et pour instant votre appareil dissent que je suis encore vivant".... Am senzatia ca nu se astepta la acest raspuns. Pare derutata dar ma intreaba in continuare: "Vouz aimez la France?". Extraordinara fata! Cum dracu de i-a trecut prin minte o intrebare ca asta? Ii raspund..."Aucune idee. La France c'est quelque chose du tres complex et complique. J'aime les choses plus simple. Les filles. Les jeunes filles. Comme vous et, de preference, célibataires. Etez vous celibataire?". Domnisoara nu e incantata de raspuns. Se simte luata peste picior si are si de ce. Asa ca se grabeste sa imi conecteze perfuzia doar ca sa tac. Ma anunta deci plictisita ca imi va injecta anestezicul. O rog politicos sa-mi administreze o doza ceva mai mica decat cea a lui Michael Jackson. Dupa care mi s-a rupt filmul.
Dupa vreo doua ore, m-am trezit teleportat parca in camera 276. Chirurgul surazator imi spune ca mi-a fotografiat intregul aparat digestiv si ca nu am nimic "serios" (adica, tradus din limbaj medical, ca nu crap inca). Il rog frumos sa nu puna pozele pe Facebook. Adauga imediat ca trebuie sa devin baiat cuminte: mese regulate, fara alcool, fara tabac, somn minim 8 ore. Promit sa ma fac baiat cuminte, ma imbrac rapid si ies din spital ca din prastie. Ma intersectez pe culoar cu infirmiera ce m-a anesteziat - tocmai isi terminase programul. Ii multumesc pentru anestezie si ca nu m-a trimis sa-l intreb pe Michael se sanatate si ii clarific misterul asupra originii mele: Je suis scientifique et toutes les autres origines ont perdu leur importance, il y long temps. Et vous etez un belle fille. Qui c'est bien plus important... Discutia s-a oprit aici fiindca tocmai o vad pe nevasta-mea ce venise sa ma ia acasa. I-am promis doar un robot de bucatarie care gateste absolut tot!
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire