Rromii nu sunt melci, Dle (Doctor) Prim Ministru Victor Viorel Ponta

Se pare ca România nu va intra in Schengen nici de această dată. Dacă cu ceva vreme în urmă au fost olandezii “de vină”, de data asta sunt francezii “de vină”...

Primul ministru al României, Dl. Dr. Victor Viorel Ponta a făcut imediat o declarație ce poate fi citită pe îndelete aici, http://m.adevarul.ro/news/politica/ponta-despre-schengen-exista-ipocrizie-demagogie-politicienilor-straini-1_52469d61c7b855ff56d547fc/index.html. Titlul acestei declarații este sugestiv, deși foarte predictibil:  “ Este o minciună că nu ne acceptă în Schengen din cauza romilor. Noi nu suntem în Schengen şi romii sunt acolo“”

Nu îmi propun in randurile de mai jos sã reiau marea dezbatere naționalã relativ la dreptul României de a intra în spațiul Schengen, la ipocrizia (cunoscută de veacuri, dealtfel) a “marilor puteri” la tragismul si nenorocul milenar ce urmǎrește acest popor...

Dar, pentru a intra totuși in contextul și spiritul acestei declarații, iată un mic fragment introductiv: “....dar subiectul Schengen mă interesează şi cred c-ar trebui să-l tratăm serios, nu ca nişte fraieri”.  Aceste prime rânduri ne proiectează instantaneu în universul atât de bine cunoscut al analfabetismului politic românesc conform căruia, politica este doar o “șmechereală” in care secretul este să nu fii “fraier”, orice alte “mici detalii” fiind ....minore. 

Mă tem Dle (Doctor) Prim Ministru Victor Viorel Ponta că tocmai câteva astfel de “mici detalii” ale discursului dumneavoastră descalifică Romania actuală în cursa pentru Schengen. 

Spuneți “Noi nu suntem în Schengen şi romii sunt acolo“. Această declarație reflectă fie malițiozitate, fie ignoranță, fie ambele. Uniunea Europeană nu a stabilit nici un număr limită de persoane de etnie rromă purtătoare de pașaport românesc prezente in spatiul Schengen ce, odată depășit, ar duce la blocarea procesului integrării (in Schengen). Ceea ce Comunitatea Europeana a cerut (și nu de săptămâna trecută) a fost o implicare responsabilă si concretă a autoritaților române in procesul de integrare al acestei minoritați și o participare activă in soluționarea problemelor deja existente: criminalitate, repatriere atunci când este cazul etc. Fonduri europeene pentru toate aceste reforme au existat. In abisul socio-politic românesc actual însă, este aproape imposibil de urmărit pas cu pas traseul sinuos si destinația finală a acestor fonduri.  Deci, declarați dumneavoastră “Noi nu suntem în Schengen şi romii sunt acolo“  este, în opinia mea, doar o tentativă smecherească de a ascunde gunoiul sub preș. Un politician pe care eu l-aș vota fără ezitare ar fi declarat: “Rromii sunt in Schengen fiindcă noi am dat greș cu integrarea lor socială și acest aspect ne descalifică deocamdată in cursa pentru aderare la spațiul Schengen”. 

Evident, Dle (Doctor) Prim Ministru Victor Viorel Ponta, așa ceva dumneavoastră nu veți declara niciodată. 

Ajungând aproape la final, vă spun sincer că nici eu nu știu dacă ultimul eșec se datorează cu adevarat problemei rromilor sau nu. Dar nici nu mai are vreo importanță fiindcă comentariul final din declarația Dvs. descalifică oricum România (adică țara pe care o reprezentați in calitate de Prim Ministru): “Când rezolvăm problema cu romii, vor fi melcii şi tot aşa”. 

Atât timp cât membrii unei etnii, ființe umane eliberate din sclavie doar de vreo două secole dar discriminate in mod constant cam tot de atâta vreme sunt comparabile in mintea Dvs. cu melcii, România nu are ce căuta în spațiul Schengen. 

Nu mă obosesc să va explic de ce rromii NU sunt melci și nici de ce afirmația dumneavoastră este inacceptabilă și impardonabilă.  Fiindcă ar fi ca și cum v-aș explica de ce o persoană ce a redactat o teză de doctorat folosind combinația de taste CTRL+C, CTRL+V nu iși merită titlul doctoral și in consecința este doar un șmecheraș cu diplomă, nu doctor. 

Apel la discriminare

Doamnelor si Domnilor, 


Tocmai citesc ce scrie Dl. Ion Jinga, ambasadorul Romaniei in Regatul Unit. Iata titlul: 

"Compatrioții mei nu au niciun motiv să se simtă vinovați 

că sunt români în Marea Britanie".

Titlul este derutant, recunoasteti. Pai cum sa ne simtim vinovati, noi care am invatat de la Furdui Iancu si Tudor Gheorghe sa ne simtim mandri (ca suntem romani, evident).  Neintelegand povestea cu vina, deschid linkul cu pricina (cel de mai sus).  Si aflu...soc, si groaza! Romanii sunt discriminati in Marea Britanie. Va dati seama cat de crunta este discriminarea rasiala pentru exponenti ai unei natiuni ce nu a practicat NICIODATA discriminarea? O natiune pura ce nu are cunostinta de Holocaust si care i-a primit cu bratele deschise pe evrei, o natiune in mijlocul careia rromii au fost primiti cu bratele deschise (e drept, ca acesti rromi, nerecunoscatori fiind au plecat brambura prin Europa ca sa ne puna bete in roate cu integrarea in Schengen...), o natiune ce nu si-a permis niciodata sa vorbeasca despre maghiari in termenii "Dzeii mamii lor de bozgori nenorociti!". 

Evident, afland ca romanii verzi si adevarati sunt discrimnati de occidentali, m-am alaturat cauzei in mod instantaneu. 

Sa luptam impotriva discriminarii, moarte rasistilor! Ura! 

Ooops...am o mica problema tehnica. Pe mine nu m-a discriminat nimeni fiindca sunt purtator de pasaport mioritic in ultimii 15 ani... (nici in Franta, nici in Israel, nici in Canada, nici in Germania...).  

Deci cum o scot la capat, cum argumentam? 

Pai nu prea stiu, dar am o ideea. Dragi romani, discriminati-ma Dvs. de exemplu, dupa care scriem o scrisoare (tot anonima) in care explicam cum sunt romanii discriminati. Alta solutie nu vad, derbedeii astia din comunitatea europeana nu se sinchisesc nici macar sa ma discrimineze asa cum trebuie! 

Ah, de-ar fi nevolnicii de occidentali oleaca mai romani si eu oleaca mai rrom, nu ma mai plangeam eu acum in lipsa de idei si solutii...!

Dar ca sa nu mai lungim vorba, fac un apel la Dvs., frati romani, sa ma discriminati ca sa pot si eu sa scriu o scrisoare Dlui Ambasador si, de ce nu, sa ajung si eu la TV, pe Facebook etc...

Daca nu stiti exact cum sa ma discriminati, ganditi-va ca sunt 40% evreu si 40 % rrom. Dupa aceea totul se va simplifica. Cu siguranta. 

Triștii, anti-comuniștii...

De fiecare dată cand mă gandesc la anti-comunismul romanesc mă incearcă un sentiment bizar de tristețe amestecat cu un fel pliciseala ce doar orele de istorie (glorioasă) a neamului mi-o trezeau cu ceva ani in urmă.

Așa zisul anti-comunism urlat cu venele umflate in mediul virtual si presa scrisă nu se poate ridica nici el măcar deasupra standardelor modeste cu care zeii au procopsit pe bietul daco-traco-draco-get in urmă cu câteva mii de ani.

El reflecta aceeasi superficialitate cu care dacul serios iși ridică un bordei de chirpici pe malul nisipos al râului (ignorând orice regulă elementară, privind apoi neputiincios CD-urile cu manele si gratarul cu mici luate vâltoare și in final cerând sa fie despăgubit...), superficialitatea cu care zice una și face alta, superficialitatea cu care urlă din toți bojocii ca vrea schimbare dar sa nu se schimbe chiar toate, ci numai pe unde crede el de cuviință ...

Gloriosul anti comunism românesc este, ca mai toată istoria daco-traco-draco-getă din ultimii două mii de ani, o mare fâsâiala. Un moft, ca sa citez și eu pe cineva celebru.  Fiindcă are consistența mămăligii. Frige cand e scoasă din ceaun dar se răacește la scurt timp după. E gustoasă, dar dacă o manânci goală, iți este din nou foame după vreo douazeci de minute.

Glorioasa istorie a anti-comunismului mioritic incepe cam odată cu instaurarea regimului comunist. Neavând absolut nici o șansă in fata nou instauratului regim, parte dintre primii anti-comunisti (poate cei mai autentici, desi nu neaparat eroici) a ales calea exilului. Și probabil ca au făcut foarte bine. Parte dintre ei insă nu au înțeles foarte bine regulile noului jocul și au rămas pe loc sfârșind in inchisori.

Fără a ridiculiza decizia primilor sau a considera drept derizoriu sacrificiul celor din urmă îndrăznesc să afirm următoarele. Anticomunismul evident al acestor persoane nu trebuie confundat cu o atitudine generalizat anticomunistă a celor mulți sau cu o incompatibilitate flagranta a modului de viată autohton cu regulile jocului comunist. Desigur, cei ce dețineau proprietăți au scrâșnit din dinți, ba unii chiar au organizat câte o mică zaveră haiducească în munți (in partciular, dacă erau foști legionari cu ceva sânge pe mâini și știau clar că nu vor fi nici uitați nici iertați) numită astăzi prea pompos "Rezistența anti-comunistă". Spun "prea pompos"  gandindu-mă la scara acestei rezistențe.

Rezistența "intelectuală" (manifestată prin refuzul de a te inregimenta, de exemplu) s-a produs și ea la o scară relativ modestă în sensul că, curajul unor intelectuali izolați de a spune NU nu a inspirat absolut nimic memorabil la o scară mai largă. Nimic de care istoria sa-si aminteasca.  Știu, cunosc argumentele cum ca era imposibil etc. Dar  nu la asta se referă investigatia meu. 

Intrebarea la care vreau sa raspund este mai simplă: a fost sau n-a fost? 

Restul, este tardiv si inutil dupa parerea mea.

Ei bine, dacă am discutat anti-comunismul câtorva foști (inainte de 1945) lideri politici precum și cel al unei mici fracțiuni a intelectualitații de la acea vreme precum și micile grupuri de rezistență armată din munți cum rămâne cu masele? Pai...nu reprezinta ei, cel putin din vedere statistic, "Romanii"?

A fost "Românul" un anti-comunist serios sau nu?

Pentru a întelege acest lucru, trebuie sa ne amintim mai intâi contextul social al evenimentelor. Romania anilor 1945 era încã o țară predominant agrară, chiar dacă industria grea se dezvoltase cu pași repezi in ultimii douazeci de ani. In mod implicit, clasa de mijloc reprezentată de micii proprietari de pămanturi precum si de micii industriasi si functionari nu era foarte numeroasa. Realizam astfel că anii 1945-1950 au găsit un numar mare de cetateni care, neavând mare lucru de pierdut in plan material și probabil incapabili de a decide ei insisi asupra problemei morale asociate cu un nou regim comunist, au privit cu relativă indiferență marea schimbare. Ba mai mult, ca să o spunem și mai pe șleau, parte dintre ei au îmbrățișat bucurosi schimbarea. Si, aviz antisemitilor, nu ma refer neaparat la evreii ce au imbratișat sistemul. 

In ciuda listelor "fulminante" ce tot circula pe net incercand sa faca din comunismul romansesc o afacere exclusiv evreiasca, procentual vorbind evreii au reprezentat o minoritate clara in aparatul de stat ce nu depasea cu mult ... minoritatea maghiara. Va rog, nu incercați sa ma convingeți ca Dej si Ceausescu au fost evrei...ar fi un derapaj flagrant.

A existat cu adevarat o incompatibilitate de ordin moral intre "sufletul romanesc" si ideologia comunista? Personal și din punct de vedere statistic (nu voi numara masele impreuna cu cei cativa dizidenti ce au ales sacrificiul suprem in locul renuntarii) eu cred că nu. In viziunea mea, aceeasi doza de superficialitate si indiferența ce-l face pe ciobanul din Miorita să accepte indiferent un baltag in zona creierului mic in loc sa intoarca pur si simplu capul este responsabilă și de lipsa unei rezistente morale in fata comunismului: ei, lasă c-o trece și asta!

Astfel, o masă compactă de oameni a fost stramutata de la sat la oras trecand instantaneu de la closetul in curte la apartament cu gainile pe balcon devenind astfel proletari. Nici un principiu moral nu i-a facut sa-si puna intrebarea: ce dracu facem noi aici? Fiindca apartamentele erau "date de la stat", locul de munca era "garantat" tot de stat. Evident că era foarte bine! Despre care anticomunism vorbim noi aici? Exagerez oare daca avansez ideea ca pentru multi comunismul a fost de fapt o solutie, nu o pedeapsa asa cum urla multi astazi? Ma refer aici la acei multi pentru care viata luata in serios (cand nu ti se da ci trebuie sa obtii, cand nu esti egal in mod axiomatic cu toata lumea ci ai doar sanse egale) in Romania capitalist-agrara de dinainte de 1945 era un cosmar si care, probabil, s-au simtit usurati sa inlcuiasca munca de la camp (pentru "chiabur") cu cea de propaganda in calitate de mic politruc la CAP (pentru "popor").

Astfel, pana in 1989, asa zisul anti-comunism a avut in viziunea mea un caracter pur individual si oarecum elitist. Au existat persoane care, apartinand unei elite morale au spus NU preferand lagarele de munca vietii infecte de lucrator cu gura si pomanagiu al statului.  Dar NU stiu sa fi existat o incompatibilitate de ordin primordial intre "romanul" reprezentativ statistic (si strain de un astfel de "elitism") si comunism.

Tocmai de aceea, dupa evenimentele din 1989, fostii lideri comunisti si-au schimbat doar sigla si au ramas la putere nestingheriti. Nu au fost teleportati ci au fost votati. De plebea recent "eliberata"  de comunism. Ridicol. Stiu.  Tocmai de aceea gestul tardiv de condamnare al crimelor comunismului a fost primit cu huo in Parlament si tratat de opinia publica drept un mare fâs. Apropo, si cei care au huiduit, tot ...."anti-comunisti" sunt. 

Mentalitatea comunistă supravietuieste fară nici o grijă chiar în cei ce urlă din toți bojocii moarte comunistilor dar, datorita aceleasi lipse de principii morale ce i-a facut sa accepte comunismul (cu scuza acum ca ... toti eram membri de partid, ca nu se putea altfel! - aiurea) sunt in permanența victimele unei confuzii quasi-totale:

  -  confundă anti-comunismul cu antisemitismul fiindcă in mintea lor simplificatoare si sufletul lor rudimentar, jidanii sunt de vina pentru toate - inclusiv comunismul.

 -   atunci cand le aminteste vreun ziar ca draga Doamne mai exista un tortionar, confundă actul de justiție cu razbunarea in crâșma: "Bă, dacă il prind pe jigodia dă tortionar care l-a "tortionat" pă bunelu', ii sparg capul!".

   - confunda pedepsele pentru crime imprescriptibile (omorul, tortura) cu pedepse generalizate de ordin moral: "Da' pe cei ce au instaurat comunismul, cine ii judecă"?.

  - confunda ideea de justitie cu "compasiunea" pentru vârsta: "Ce rost mai are să judecam un bosorog?"

In loc de concluzie....

Comunismul s-a instaurat in Romania fara prea multe incidente memorabile. Fiindca a lipsit o adevarata rezistenta spirituala ce rezulta de obicei dintr-un set de principii morale bine pazite.

Caderea comunsimului in Romania a avut aceeasi lipsa de spectaculozitate ca si instaurarea. De bine ce cazuse, "anti-comunistii" au votat in masa cu FSN-ul si au multumit minerilor pentru florile plantate la Universitate.

In prezent, asa zisul "anti-comunism" este tot atat de lipsit de fundament moral ca si inainte. Anti-comunistul de azi regretă incă vremurile in care slujba era garantată de Stat (de statul degeaba, desigur), "Educatia" era "Gratuită" si eram toți egali. Si in lipsa de orice continut programatic, anti-comunistul nostru de azi regretă legionarii (fiindcă nu au comis atât de multe crime precum bolsevicii si dacă au mai mierlit si ei vreu jidan, jidanul a cautat-o!).

Dacă imi cereți astăzi un nume de anti-comunist fără ghilimele, doar unul imi vine in minte: seniorul Corneliu Coposu. Fiindca Domnia sa a fost tot ce voi nu ați fost vreodată si tot ce nu veti fi vreodată.

In rest, tacere. Să nu mai lungim vorba, să nu se răcească mămăliga totuși...

Cu mortu' pe bulevard sau jalea la romani

Motto

 ”They ain’t religious but they ain’t no fools
When Noah built his Cadillac it was cool
Two by two they’re still going down
And the satellite circus just left town
I think they’re strange and when they’re dead
They can have a Lincoln for their bed”

                                                                Iron Maiden, Holy Smoke

Marea calatorie spre cele mai mult sau mai putin vesnice a fascinat si inspaimantat (in egala masura, cred) omenirea de milenii. S-au scris atatea carti pe tema aceasta incat daca le-am arde pe toate s-ar elibera prin combustie energia echivalenta a catorva bombe nucleare. Asadar, nu la marea trecere ma voi referi ci la felul in care aceasta este perceputa (parca nu suna bine “intampinata”) de un grup restrans (din fericire) de exponenti ai rasei umane pe care ii putem numi mioritici pravoslavnici traitori din voia si bunatatea lui Dumnezeu pe-un picior de rai, pe-o gura de rai. Si ele tot blagoslovite  de Tatal, de Fiul si de Sfantul Duh … Voi incerca deci sa inteleg de ce durerea pierderii cuiva drag trebuie afisata in mod public si de multe ori proportional cu “starea” raposatului, de ce o procesiune ce ar trebui sa fie sobra si discreta se transforma adesea intr-un circ grotesc numit de unii … “datina stramoseasca”.

Si voi aborda acest subiect de pe trei niveluri de perceptie, dupa cum urmeaza: Marea teroare, Marea silă, Un alt fel de sens.

Marea teroare

Doua erau lucrurile ce ma terorizau cu adevarat (in afara de ideea ca trebuie sa merg zilnic la scoala, desigur) in copilarie: executia publica prin scoatere “in fata” la careu de fiecare data cand Tovarasa Directoare avea nevoie sa fie “servita” cu ceva de taica-miu si… trecerea mortului pe bulevard. Primul lucru, mai treaca mearga. In scurt timp m-am prins de smecherie cu “scosul la careu”: nu eu eram problema, ci taica-miu (iarta-ma draga tata, da asta tu mi-ai facut-o!). Tata lucra la Avicola Galati ca economist si trebuia sa cotizeze periodic cu piept desosat la botezurile, parastasele Tovaraselor Cadre Didactice ca sa fie lasata-n pace odrasla – adica eu (recunosc, eram o odrasla “problematica”, cel putin in Romania “Educatiei Gratuite” ). Banalitati, banalitati,  “Educatia Gratuita”, nimic mai mult. Trecem si peste asta.

Al doilea lucru era insa cu mult mai terifiant. Copil fiind, auzul fanfarei mortuare (chiar, imi poate spune cineva de ce alamurile mortuare erau “operate” cu toatele in Re minor?) imi creea un atac de panica aproape imposibil de descris in cuvinte. Ma trezeam acoperit in mod instantaneu de o sudoare rece din cap pana-n talpi, membrele incepeau sa imi tremure in mod incontrolabil,  inima incepea sa imi bata intr-un ritm infernal ce ar fi speriat chiar si un cardiolog stagiar iar rasuflarea imi devenea sacadata avand senzatia insuportabila ca sunt strangulat. Ma ascundeam in consecinta in baie sub chiuveta ghemuit cu capul intre genunchi si cu urechile acoperite fara a avea nici macar puterea de a mai plange. Gaseam ceva cu totul anormal in plimbatul mortului descoperit (de multe ori desfigurat de vreun accident, alteori pamantiu la fata din cauza unei tensiuni electrice ce in mod accidental depasise vreo 220 de Volti…), in durerea trucata si expusa ca “ne vada lumea”. Dar nu intelegeam inca ce…

Marea silă

Locuiam pe atunci intr-un bloc comunist gri (de care bietul tata era tare mandru …) populat in parte cu marlani la prima generatie incaltata stramutati de marea industrializare din bordeie la bloc. Marlani, recenti descoperitori ai apei curente si ai periutei de dinti ce cresteau oratanii pe balcon (zburatoare, uneori grohaitoare – nu ma refer la “poetul national”, acela a locuit intr-o vila, nu pe balcon) si se scobeau in nas fara nici o jena. Fiindca locuiam la o aruncatura de bat de biserica “Trei Ierarhi” mortii treceau cu regularitate (iar muritul parea sa se “faca” tot la plan cincinal, se murea bine pe vremea aia – da poate si acum se moare la fel de bine ca de trait…, ma rog, ce stiu eu!) si marlanii din poveste stateau cocotati la balcoane sa admire mortu‘ precum ciorile sau corbii pe craca.

Ajuns deja la varsta adolescenței, am inceput sa imi confrunt spaimele. Desi înca terorizat de bocetele false, de fanfara de alǎmuri si de mirosul de tamâie, am inceput să imi iau inima in dinti, să ma apropii de “locul terorii”… Am inceput astfel să ies pe balcon si să privesc spectacolul funebru săptamanal (eram o comunitate absolut normala și ne era tare bine, adică se murea în fiecare saptamană). Am inceput să analizez mort cu mort, cortegiu cu cortegiu. Statutul social al celul plecat era de cele mai multe ori reflectat de dimensiunea circului facut, de dimensiunea cortegiului si de numarul de bocitoare. Si nu trebuia sa fii un analist fin pentru a intelege acest lucru. Il comentau in gura mare vecinii care savurau spectacolul funest precum savuram eu comediile cu Stan si Bran si filmele cu Alain Delon: “Mai da de unde are ăstia atatia bani! Vezi câte coroane are mortu’? Iota-te mă si cate colive, nouă ne-ar ajunge pentru o luna! Țață Leano, vezi câtă lume o mai venit mă - hai, ieși pă balcon să vezi si tu sa nu mori (sic!) proastă! Ia uite pă ce camion nou nouț l-o pus mă!”. “Pai nea Ioane, nu știi ce om mare a fost tovarasu X! Toti tremura in fata lui! De la fabrica or luat camionu’ ca asta facea ce voia muschii lui acolo, asa de mare era!” Daca se prapadea in schimb vreun batran smochinit si singur, cortegiul era mult mai modest iar dricul nu era nicidecum “motorizat”. Era doar o trasura neagra trasa de o martoaga rebegita ce nu parea intr-o forma mult mai buna decat persoana pe care o transporta pe ultimul drum. Toate acestea indicau ca murise o persoana “inutila” societatii multilateral dezvoltate, o persoana pe care mai nimeni nu o baga in seama.

In ciuda silei si repulsiei pe care mi-o provoca acest obicei barbar (pentru mine) de a plimba mortul pe bulevard si de a boci ca sa te vada si sa te auda lumea, am inceput sa il analizez si mai indeaproape (nu numai de pe balcon printre corbi si ciori infometate de circ). Trebuia sa ințeleg ce ma terorizase atât de mult in copilarie.

Am ințeles adevărata dimensiune a acestui circ hidos doar când am avut ocazia să mă alătur unui astfel de cortegiu. Adică atunci cand s-a prapadit bunică-mea. Bineinteles, bunică-mea nu facea parte din categoria “oamenilor importanti”. Nu o vizitase nimeni in ultimii cinci ani cred si stătea inchisă in camera ei cu zilele citind din ceasloavele ei in limba rusa. Dar lipsa ei de “importanta” nu a salvat-o nici măcar pe ea de … ultimul circ. Deși lăsase cu limbă de moarte că vrea doar un serviciu religios simplu, doar in prezenta familiei, rudele de gradul doi, trei, patru, patru virgula cinci si cinci precum si o haita de “cunoscuti” au decis altfel… Deși cei mai mulți dintre ei nu mai calcasera pe la noi de ani buni (tata era țintuit la pat de vreo patru ani, forțat să se pensioneze prematur iar noi ne pierdusem  atat “statutul” social cat si cea mai mare parte a mijloacelor de subzistenta – asa ca ne ignora toata lumea, devenisem brusc săraci), au năvalit cu toții in ziua cu pricina ca un stol de corbi hamesiți. Ca sa nu mai vorbesc și de un cârd de babe slute si pravoslavnice de prin vecini care, amintindu-și ca au fost “prietene” cu răposata (aiurea, erau doar niste cobii știrbe ce nu ratau nici o inmormantare in cartier)  s-au autonumit “responsabible” pe partea cu păstratul “datinei”. Palid si tremurand de furie si de durere văzandu-le cum croncane in jurul sicriului, imi venea să le arunc de la balcon. Evident, n-am făcut-o. Oricum, locuiam doar la etajul unu… Tata, bolnav fiind se sprijinea de brațul meu in timp ce negocia pretul ultimei calatorii a bunicii cu un popă gras, gusat si cu o privire de viezure: “N-am parinte atât cât ceri. Traiesc doar din pensie si am si un baiat la liceu, nici pantofi nu are…”. Popa, nu și nu: “Trebuie, nene, trebuie – ca să aibă liniste sufletul moartei, de-ai ști matale cate vămi trebuie sufletelul ei să treacă, of Doamne Sfinte Dumnezeule, că mari mai sunt tainele tale! ”. Asa ca i-a dat data aproape toti banii din casa. Amin și la groapă!  Eu voiam in schimb sa il dau cu capul de pereți pe hapsân dar m-am stăpânit. Biata bunică-mea nu crescuse un derbedeu la casa ei si nici nu m-a invățat să platesc răul făcând un alt rău.

Cârdul de babe slute si știrbe si croncănitoare a inceput, ca la comandă, să bocească asurzitor. Parte dintre asa zisele “rude” si “prieteni de familie” au inceput să faca ture prin intreaga casa colectând orice fleac ce le cadea in mână: un bibelou lipsit de valoare, niste prosoape vechi, orice. Asa, ca să fie de sufletul moartei, nu-i asa? Nici pe ei nu i-am iertat si le amintesc si astazi acest gest. Evident, ei imi răspund astazi ca sunt prea “incrancenat”, sa mai las oleaca de la mine fiindcă este soare si frumos afară. Paharul s-a umplut cu adevarat cand babele au incercat sa-i lege picioarele bunică-mii cu o sfoară gasită pe balcon (mișunau babele peste tot!) si să ii puna niste monede de cinci lei pe ochi. Tot palid, tot aparent calm dar cu vocea gâtuită le-am spus rar si apasat: “Asta nu, Doamnelor. Dacă vă atingeți de bunica va trimit sa ii țineți companie ca tot spuneți voi că i-ați fost prietene”. Au șuierat babele stirbe la unison cu ură pravoslavnică că a … intrat diavolul in mine. Le-am dat politicos dreptate si le-am recomandat să se teama de diavol cel puțin atat de mult cat se tem de Dumnezeu (daca se tem de Dumnezeu!), fiindcă unul este doar imaginea rasturnata a celuilalt.

A urmat drumul catre cimitir. Un drum ce a durat o eternitate. Apoi a trebuit să mituim patru gropari beți și dezgustatori care, clătinandu-se, au facut cu greu ceea ce un singur gropar treaz ar fi facut fără prea mare dificultate.

Ultima parte a acestui circ funest s-a derulat, ca de obicei, acasa. Haita de rude hulpave se napustește la mancare si bautură, popa mai incearca incă o negociere a pretului ca un brav agent comercial al Societatii pe Actiuni “Pravoslavnica S. A.”. Nemaiprimind bani (fiindcă ii primise deja cam pe toți…tata nu prea mai avea ce să-i dea), forțează o “pomana” mai generoasa. Intelegand in final ca nu avem de unde, nu mai are pretenții atat de mari si accepta orice, numai să-i dai cât mai mult: prosoape, perne, cearceafuri totul are trecere la popa cel lacom. A golit mama plangand cateva rafturi ca să-l sature. Amin si mergem mai departe – drumul spre Paradis e lung si costisitor iar vamile sunt multe. Il intreb asadar pe popa, si eu ca prostul, daca nu cumva si-a deschis un depozit en-gros la cati a bagat el in tarana? Imi răspunde popa ca-s impertinent si să-mi vad mai bine lungul nasului. Ii amintesc pilda cu camila ce va trece mai usor prin urechile acului decat va intra bogatul in imparatia cerurilor. Imi spune ca sunt prea tanar ca sa inteleg pildele Noului Testament. Si ca numai preotii pot intelege cu adevarat Evanghelia, fiindca ei sunt unsi cu har divin. Asa deci, rasound eu, voi sunteti un fel de organizatie mafiota in care Nasul desemneaza un grup restrans de locotenenti ca sa jefuiasca pe prostul de rand. Popa da sa ma-njure dar isi inghite vorbele aducandu-si probabil aminte ce cauta la noi, in capul mesei. Haita de rude nevrednice ma priveste cu o ura abia mascata. Le ridiculizez un mod de viata de a carui provincialism si falsitate nu le place sa le vorbesti. Ei numesc asta “datina”. Continua totusi nestingheriti sa manance de parca posteau de o saptamana: mancarea gratuita nu ingrasa nicioadata! Dupa ce toata lumea se bine dispune  cu doua paharele de tuica, uita de bunica-mea. Cred ca au uitat de fapt ce faceau ei acolo. In afara de biata maica-mea ce plangea pe infundate si de taica-miu pe care a trebuit sa-l asez in pat si privea tavanul cu mainile impreunate a rugaciune parca.

Eu am ramas in schimb sa privesc in tacere stolul de corbi si ciori hulpave si sa-i impiedic pe cei mai indrazneti dintre ei sa scotoceasca prin sertare. Dupa ore interminabile, mancarea si bautura erau … cam pe terminate. Amin si la gara! Si-au infundat in genti ce mai ramasese de halit si pilit si dusi au fost in pragul serii … nu inainte de a-mi atrage atentia ca am avut un comportament necorespunzator. Fiindca “nici macar nu am incercat sa-mi manifest durerea” si pe deasupra am mai fost si obraznic cu “Sfiintia Sa”! I-am privit calm cum ies unul dupa altul si am simtit in acel moment ca ii urasc exact atat de mult cat mi-am iubit bunica. Si nu am de gand sa ma spovedesc pentru acest simtamant. Cel putin nu Dumnezeului lor pravoslavnic si lacom. Am cerut in schimb bunicii iertare ca nu am putut sa impiedic acest circ abject. Dupa multi ani, am visat-o si mi-a spus ca m-a iertat de mult, ca am facut si eu ce am putut. Si cand m-am trezit,  am iubit-o pe bunica si mai mult decat am iubit-o … dintotdeauna.

Un alt fel de sens

La maturitate Marea Teroare a disparut complet. Marea Silă s-a transformat  mai intai in indiferenta. Apoi in ironie si sarcasm. In cele din urma… in toate la un loc. Dar, din primele doua percepții am deslusit in final si dupa mulți ani un altfel de sens al acestei povești…

In 1989 ne-am trezit, cu falsă nedumerire, că … avem un mort in casă si astfel, cu tot formolul din lume, trebuia pană la urmă să il ducem la groapă. Si de vreo douazeci de ani il tot ducem la groapă, dar ne invartim in jurul gropii in cercuri largi, precum taximetristii pusi pe capatuiala, evitând cu o consecvență mioritică drumul cel mai scurt. Fiindcă la urma urmei, este mortul nostru cel mai drag. Este tocmai mentalitatea noastră, mentalitate ce a pus Romania pe hartă exact … acolo unde stiți dar nu vă place să admiteți. 

Epilog

Rudele mele hulpave s-au “curatat” in parte desi habar n-am daca au dat ochii cu bunica-mea. Cei inca in viata simt ca se apropie si ei deja de ultimul capitol. Asa ca au devenit si mai pravoslavnici si plangaciosi decat erau. Imi spun regulat cat de mult le lipsesc si ca au nevoie de sprijin la batranete… Le-am spus sa caute acest sprijin la Dumnezeul pravoslavnic si la mentalitatea pe care le-au slujit prin lacomie, falsitate, necinste si indiferenta, nu la mine.

Camera mea nu mai are colţuri (fiindcă are o infinitate de colţuri)

M-am născut şi am trăit în camere cu opt colţuri. 

Patru dintre ele jos şi alte patru sus. 

Pe primele patru le cunosc cel mai bine

Fiindcă dând din colţ în colţ

Am învăţat să mă târâi. 

Pe celelalte patru le explorez mai puţin. 

Doar când îmi ţin botul sus şi mârâi. 

Când cade cerul pe mine, 

Cele opt colţuri devin patru

Iar eu prizonierul unui dreptunghi.

Cu simetrie împuţinată şi grade de libertate ucise. 

Sătul să trăiesc între patru colţuri 

Visând că de fapt sunt exact opt, 

Am inventat camera cu o infinitate de colţuri: sfera. 

Trăind într-o sferă, 

Nu te mai dă nimeni din colţ în colţ. 

Fiindcă oamenii nu au răbdare să numere

Până la infinit. 

În sferă nu există nici sus nici jos, 

Deci devine complet inutil să te târâi, 

Sau să mârâi. 

Şi nici nu îmi mai pasă când cade cerul pe mine

Fiindcă sfera devine cerc şi nu pierd nici vreun colţ

Nici vreo fărâmă de simetrie. 

Cum sa fii un antisemit simpatic si corect in epoca moderna: ghid pentru incepatori

Incep prin a preciza ca randurile de mai jos se adreseaza in mod exclusiv antisemitilor. Toate celelalte persoane imi sunt absolut indiferente in timp ce scriu aceste randuri și, din partea mea, pot sa protesteze cat vor. Eu voi invoca in permanenta dreptul la “libera expresie” garantat de constitutie și voi refuza orice dialog. Dealtfel, in Romania pot scrie ce vreau, fiindca legile in vigoare oricum nu se aplica.  

Fiindca în paragraful de mai sus mi-am ales deja audienta, evident nu voi pierde vremea sa va explic de ce nu este absolut nimic rau in a fi antisemit. E ca și cum ai explica unei potăi vagaboande lihnite de foame și pline de paduchi ca mușchiulețul de porc are calorii rugându-te de ea să-l ... pape. 

Așadar sarim peste explicații inutile și trecem la subiect.

In primul rand, mă declar foarte dezamagit de marea majoritate a antisemiților. Fiindca refuza să accepte că trăim in secolul 21 și practică acest nobil sport în aceeasi manieră primitivă ca acum o mie de ani, transmisă din moși stramoși. Chestiile clasice cu sange de copil crestin in Matzot, finantele mondiale, jidanii cu nasul cat turnul din Pisa cu ochi de pisica turbata si gheare diavolesti, controlul guvernelor lumii, lenevia proverbială a jidanului etc. Clișee tâmpite si invechite. Ȋn plus, în zilele noastre, astfel de metode nu mai sunt deloc sigure - tocmai datorita primitivismului lor. Exact, ați auzit foarte bine. Datorită unor astfel de expresii rudimentare ale unor sentimente (perfect justificate si corecte - atat timp cât potaile adora fripturile), mulți antisemiți cumsecade devin victime ușoare ale unor diverse ligi anti-defaimare, ale unor state așa zis democratice controlate de știm noi cine etc. 

Nu, dragi antisemiti. Așa ceva este inadmisibil. In secolul 21 cand toate cele au evoluat, trebuie sa evoluati și Dvs.

 Nu .... nu trebuie sa va schimbați fondul! Doar forma. De aceea imi permit sã vã dau cateva sfaturi practice in rândurile de mai jos. Si, ca să ma fac bine ințeles, voi apela pe cât se poate la rigoarea matematică. Adică am s-o dau pe enumerare punct cu punct (de la stanga la dreapta):

1. Renuntati la orice forma agresiva si vadit injurioasa de adresare de genul “jidan imputit”, “lacom ca un jidan”, “smecher ca un jidan” si altele. Astfel de formule sunt prea evidente si in consecinta imediat taxate. 
2. Trebuie neaparat ca intr-o discutie cu un “jidan” sa fiti afabil, zambitor si sa le elogiati sorgintea. Trebuie sa fiti pregatiti cu un numar de nume evreiesti remarcabile si cunoscute pe care sa le aduceti periodic in discutie chiar daca nu au nici o legatura cu discutia. De exemplu, aveti un coleg jidan ce lucreaza cu Dvs. la aceeasi fabrica ce produce ... sisteme de irigatii (nu mi-a venit altceva in cap, ce sa fac?).  Neaparat faceti o conexiune inteligenta, abila si super-subtila pe linia jidani-romani-irigatii. Bingo! “Dom’ne, am auzit la ziar ca cel mai performant sistem de irigatii din lume a fost facut de evreii romani la Rosh Pina si la Mizpe Hayamim! Dom’ne, oameni destepti, Dom’ne! Toti colegii mei de scoala evrei erau asa de destepti! D-aia toti astia marii in stiinta si premiile Nobel sunt evrei! Da, Dom’ne, evreii sunt oameni atat de educati!”  Odata facuta chestia asta si atentia jidanului adormita pentru cateva momente, bagati chestia Deus Ex Machina. Nu....nu-i spuneti in fata “ ‘ .... zeii mă-tii de jidan” că ar inseamna că degeaba îmi bat gura cu voi. Băgati o chestie la derută si in “crescendo moderato ( molto moderatto!)”.  Incepeti cam asa. “Dom’ne .... (răsuflati adanc, faceti o pauza strategica ca sa vada jidanul ca sunteti preocupat!), la cat au contribuit evreii in toate domeniile, Dom’ne, si uite cat de mult au avut de suferit saracii (adica tu o faci pe boul, ca tu nu stii de ce au suferit ei sau cine, mai exact, i-a facut sa sufere - bagi adica destinul la inantare)....Ei, daca ar fi fost toti evreii ca cei de care vorbim noi acum .... si ca Dvs. desigur....alta ar fi fost istoria lumii”! 

    Ei, acum ati inteles marea arta? Asa se lucreaza in epoca moderna, nu cum ati auzit si  probabil vazut voi la gradinita! Ambalati cat puteti de bine ura viscerala si ancestrala in  chestii precum “apreciere”, “lauda”, “iubire”. Daca manuiti stratagema aceasta cum trebuie, ati castigat (si evident jidanii si-au luat-o peste bot - intre noi vorbind numai, asa ceva nu se scrie!). Ati transmis astfel exact acelasi mesaj ca si inaintasii Dvs., ati pastrat o frumoasa traditie. Lumea moderna cu legile ei tampite si “politically correct ” nu va poate reprosa nimic si, cel mai important, nu va poate opri. 

            3. Fiindca rigorile lumii moderne nu mai permit calea cea dreapta, clasica si corecta (dai dracu’ “jidanul” cu capul de pereti si, cand incepe sa tipe, tipi tu mai tare decat el ca au intrat bolsevicii in tara sau ca ti-o furat ta’su economiile - devii dupa aia maresal, capitan si tot ce mai visezi tu) trebuie sa o dati pe ocolite. Adica fiindca nu mai merge sa demonstrati prin teorii rasiale ca ei au o problema (ceea ce “se stie” deja), trebuie discutata legitimitatea statului Israel. Nu, nu duvaghez, exact asa -aveti rabdare, cultivati-va!  Adica mergeti voi frumos pe toate siturile fasciste pe care le cunoasteti, si culegeti de acolo toate motivele pentru care acest stat nu are dreptul sa existe. Dati un citat din Mahmoud Ahmadinejad (il puteti numi Dl inginer, ca sa fiti mai credibili - daca pana si un inginer spune), Hassan Nasrallah etc. V-ati prins?  Adica tot il dati pe nemernic cu capul de pereti dar NU asa cum o faceau si parintii si bunicii Dvs.! Evident, daca va tine arta retorica si nu-mi pierd vremea degeaba cu voi, trebuie sa ajungeti in final la comparatie Fasia Gaza - Auschwitz......Explicati ca armata lor impusca niste bieti “nevinovati” ce se joaca si ei cu niste rachete inofensive facandu-le sa aterizeaza unde ti-e lumea mai draga, ori nevinovati ce fac cate un autobuz sa explodeze (asa zisii democrati sa nu comenteze! nu exista dovezi ca, copiii din acele autobuze aveau bilet - pot fi la fel de bine calatori fara bilet!) asa la misto deci....

          4. Bun... aici ajungem deja la ultimul nivel. Ii dovediti cu propriile lor arme. Iata cum se face. Se incepe o dicutie generala despre evrei, un alta, cat de buni sunt jidanii, poporul ales, oleaca de “doubt” de genul “pacat ca Israelul actual nu mai intelege astfel de valori”...dupa care “crescendo” pana la “allegro con brio”, bagam evreii “buni” (cavalerie grea, formatie compacta - atac total!): Da Dom’ne, da ati auzit ca pana si un mare sahist evreu, Bobby Fischer etc. Si de fapt, nu stiu daca ati auzit, dar pana si marele evreu Noam Chomsky etc....Continuati atacul de cavalerie. Pana si adevaratii  evrei precum Moshe Teitelbaum au inteles ca etc. Gata. Asta a fost lovitura de gratie. Cati interlocutori ati avut? Aaah, trei. Atunci trei jidani pusi cu botul pe labe (Aaaah, Domnu’ redactor, nu scrieti asta, ca nu se poate!). 

Asta a fost tot. Vreti sa va modernizati si voi cei ce practicati exact acelasi sport de doua mii de ani, bine. Nu? Atunci suportati consecintele!

In concluzie, daca reusiti sa va ridicati la acest nivel, dragi antisemiti, gata, deligitimizarea este completa! Ii comparati cu propriul lor cosmar in oglinda si....i-ati terminat!  Cand atingeti acest nivel de mare artam, se va spune ca ati atins deja o treapta superioara a antisemitismului - Dvs. il veti practica folosind mijloacele moderne: anihilare prin delegitimizare si toate cele de mai sus.  

Nu stiu exact cati dintre antisemitii ce citesc aceste randuri se vor putea ridica la nivelul pe care il descriu aici dar....mai mult nu pot face. 

Cui folosește o lege ce nu se aplică?

Dupa cum bine știți cu toții, spatiul virtual de limbă română abundă de materiale fasciste, antisemite, legionare si negationiste. Pentru ca nu fac publicitate unor astfel de pagini web, nu dau linkuri. Va sugerez doar sa intrati pe Google si sa cautati unul din cuvintele de mai jos: 

"jidani", "Capitanul Zelea Codreanu", "Maresalul Ion Antonescu", "conspiratia iudeo-bolsevica", "sfantul inchisorilor", "legiunea". 

In cazul in care cel putin o cautare Google a unuia din termenii de mai sus va va da mai putin de 10 rezultate si sunteti absolut siguri ca v-ati platit factura la internet si ati conectat calculatorul la internet, va rog sa ma anuntati. Retrag totul si promit sa invit victimele dezinformarii prin acest articol la un esspreso. On the house. 

Mai recent, astfel de manifestari au inceput treptat sa depaseasca spatiul virtual sau marele maidan internetic si sa-si faca loc in presa scrisa si mass media. Astfel, unele posturi de televiziune nu au nici o jena in a invita "personalitati" de tipul coja, buzatu etc. Inca o data, nu dau linkuri fiindca astfel de mizerii nu merita nici un fel de publicitate. Va las sa cautati singuri pe YouTube numele de mai sus dupa ce va asigurati inca o data ca v-ati platit factura la internet si nu ati fost debransati.

Si fiindca astfel de manifestari nu par sa deranjeze pe nimeni, iata ca ne trezim cu un material pro-fascist menit sa reabiliteze un criminal precum Ion Antonescu precum si Miscarea Legionara  chiar la Radio Romania Cultural - eveniment despre care am sris aici: http://www.altfelvorbind.blogspot.fr/2013/09/radiodifuziunea-romana-tolereaza.html

Cititorul mai putin avizat dar care, ca orice neavizat, se considera mai mult decat avizat va reactiona imediat: 

Si care este problema? Ce, nu avem voie sa avem si alte opinii intr-o tara in care dreptul la libera expresie este garantat prin constitutie?  

Problema este ca propaganda fascista, legionara (si manifestarile aferente) precum antisemitismul si negationismul contravin legii. Ma refer la legea 107 din anul 2006. O reproduc pentru conformitate mai jos. 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR                                 SENATUL

L E G E

pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii

Parlamentul României adoptă prezenta lege. 

Articol unic. – Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 28 martie 2002, cu următoarele modificări şi completări:

1. Literele b) şi c) ale articolului 2 vor avea următorul cuprins:

„b) prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se înţelege: drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit. a);

c) prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română sau străină, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii, precum şi orice persoană condamnată de către o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii;“. 

2. La articolul 2, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

„d) prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933–1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării.“

3. Alineatul (1) al articolului 3 va avea următorul cuprins:

„Art. 3. – (1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.“

4. Alineatul (1) al articolului 4 va avea următorul cuprins:

„Art. 4. – (1) Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.“

5. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

„Art. 5. – Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi.“

6. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

„Art. 6. – Negarea în public a holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.“

7. La articolul 8, partea introductivă a alineatului (1) şi alineatul (4) vor avea următorul cuprins:

„Art. 8. – (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON):

............................................................................................... 

(4) Prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile.“

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU

Bucureşti, 27 aprilie 2006. 

Nr. 107. 

Acum, daca veti compara punct cu punct esenta acestor manifestari cu articolele legii de mai sus, veti remarca imediat ca astfel de manifestari contravin flagrant legii in cauza. Problema cea ma grava intervine tocmai aici. Desi este vorba de o incalcare flagranta si pe fata a legii, lucrurile continua exact asa cum am descris la inceputul articolului si nu se ia absolut nici o masura. 

Altfel spus, legea de mai sus NU se aplica. Deci iata si motivatia intrebarii din titlu: 

"Cui folosește o lege ce nu se aplică?"

Iata o explicatie personala ce poate fi incompleta, insuficient documentata si poate chiar eronata. Dar, ascunzand-o sub protectia iluzorie a mentiunii "personala", imi permit sa v-o impartasesc. 

Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana in anul 2007 a fost un proces mai mult decat artificial justificabil mai degraba prin prioritati de ordin geo-strategic si poate economic dar nu printr-un set de valori comune. Adica a fost, din punctul meu de vedere, o aderare formala. Adevaratul merit pentru acesta aderare il are probabil Marea Neagra. Fiindca, simpatizand blanzii daco-geti, a decis sa se instaleze in partea dreapta a hartii Romaniei. 

In afara de acest criteriu "natural", Romania nu satisfacea in anul 2007 suficiente criterii pentru a deveni stat UE. In primul rand din punctul de vedere al mentalitatii. 

Astfel, reglementari legale vizavi de fascism, rasism, antisemitism, xenofobie etc. ce functioneaza cum trebuie in UE, sunt in Romania contemporana doar un fel de chestii "exotice". 

Mentalitatea romaneasca nu are de fapt nici o problema cu termeni precum "tigan", "jidan" sau "poponar" la fel cum nu are nici o problema cu fascismul si miscarea legionara. Cei care stiu cat de cat ce s-a intamplat fie tac, fie sunt ingaduitori ("Ei, asa au fost vremurile", "Ei, parca cati jidani amomorat noi? Ce, altii n-au omorat si ei?", "Eu n-am nimic cu poponarii, dar numai sa nu ii mai vad pe strada, Dumnezeii mamii lor!"). 

De aici si inutilitatea unei legi "exotice" ce nu reflecta catusi de putin intr-o maniera statistic aceptabila mentalitatea blanzilor daci. 

Legea in cauza a fost adoptata doar de ochii lumii, ca sa parem si noi "europeni". Adoptarea ei s-a facut in spiritul mioritic:

"Lasa bă, le  bagăm ce lege  vrea ei ca să scăpam de gura lor, că la noi acasă e altă poveste. Nu vine ăștia de la EU să ne facă noua ordine. Bagăm legea pe hârtie, ia mai dă-i ȋn mă-sa cu prostiile lor!"

Astfel din punct de vedere moral, nu stăm deloc bine si văd doar două solutii:

(1) Legea să inceapă a fi aplicată. Iată si cateva sugestii. 

•          Inchiderea siturilor web cu continut fascist, legionar, antisemit si negationist.
• Sanctionarea de catre CNA a emisiunilor (si a redactorilor acestora) ce difuzeaza materiale ce contravin in mod flagrant unuia sau mai multor puncte ale legii reproduse mai sus.
• Aducerea in instanta a persoanelor ce se fac vinovate de incalcarea legii. 

(2) In cazul in care decideti ca la punctul (1) de mai sus am debitat enormitati si considerati ca legea NU trebuie aplicata (deci, liber la antisemitism, fascism, legionarism si negationism fiindca unii considera asta drept "exprimare libera"), va rog sa va puneti banii acolo unde va este gura. Votati abrogarea legii si asumati-va in mod public faptele si atitudinile pe care aceasta lege le incrimineaza.

Altă solutie nu văd, dar răman deschis la sugestii.