Mi-a trebuit cam multa vreme sa cresc si eu mare. Si asta fiiindca am incercat din rasputeri sa cresc ca un baiat cuminte. Fiindca tata si mama asa imi spuneau mai mereu. Ca trebuie sa devin om. Ca trebuie sa fiu respectat. Ca trebuie sa invat bine. Ca trebuie sa intru la liceu. Ca trebuie sa invat bine la liceu. Ca trebuie sa fiu ascultator si sa nu raspund neintrebat la clasa. Ca trebuie sa ii respect pe profesori. Fiindca ei sunt profesori iar eu un prapadit ce se imbraca la raionul copii (pana pe la vreo douazeci si de ani). Ca dupa liceu trebuie sa intru la o facultate de viitor. Si ca intre timp, cand cresc si io baiat mai marisor si apar anume necesitati masculine ce nu trebuiesc descrise aici, trebuie sa imi gasesc o "fata". Dar care sa fie "discreta", fiindca tata este un om cunoscut si respectat in intregul oras si... nu se cade sa....(adica tot un fel de nu trebuie). Si ca in ultimul an de facultate trebuie sa gasesc o fata buna (mai buna ca cea dintai, desigur, fiindca de data asta gagica trebuia sa fie multifunctionala). De familie buna, cu apartament si relatii. Si ca fata trebuie sa fie gospodina. Si cuminte. Adica sa taca. Exact asa cum tacea mama si invartea lingura in oala cu mamaliga in timp ce tata isi vede de ce trebuie prin alte alcovuri. Trebuie, trebuie, trebuie. Si variantele sale: nu trebuie, nu e frumos, nu se cade, este recomandat, nu este recomandat...
Aproape douazeci si trei de ani in compania unui singur verb si a variatiunilor sale mai mult sau mai putin literare. Si ... ar fi trebuit sa fie, dar nu a fost. Ar fi trebuit ca Educatia Gratuita sa ma faca cineva. Nu m-a facut, cel putin nu in sensul larg al cuvantului. Ar fi trebuit ca toate amorurile pasagere de prin parcuri si scari de bloc sa ma faca "barbat". Nu m-au facut. M-au abrutizat doar.
Ar fi trebuit sa fi ramas cu ceva din toate astea. Dar nu a fost sa fie. M-au si m-am transformat temporar intr-un porc sarmant mandru ca a avut o femeie intr-o scara de bloc ce mirosea acru a pisat. Nimic mai mult.
Nu imi mai amintesc nici o atingere. Nici o soapta. Nici un parfum. De parca nu as fi cunoscut nimic din toate acestea. Unde au disparut toate fetele bune si discrete din scara blocului?
Ar fi trebuit sa ma insor cu gagica din liceu, ca era fata de familie si avea un viitor de aur in fata. N-am facut-o nici pe asta. Desi "trebuia". Ajuns tanar profesor, trebuia sa ma integrez in sistem. Sa accept spaga oferita de cei ce ma "respectau" afisand un zambet slinos. Sa fiu atent pe cine pic. Sa "intervin" unde trebuie atunci cand trebuie. Si chiar trebuia. Dupa care, trebuia deasemenea sa pozez in om serios. Ca sa fiu "respectat".
In fata atator "trebuie" si mai ales a atator "nu trebuie" am clacat. La timp, as spune acum. Am clacat intelectual cred. Si am spus NU. Adica am lasat totul balta, mi-am luat lumea in cap. Am lasat societatea romaneasca "care m-a format" sa se descurce (sau nu) cu al sau TREBUIE. Pe ai mei deasemenea, ca tot au stiut ei dintotdeauna ce trebuie si mai ales ce nu trebuie. Am lasat-o si pe gagica mea din liceu sa se marite cu cine trebuie. Daca trebuie...I-am lasat si pe dascalii mei sa faca ce trebuie. Si au facut exact ce trebuie. Unii, este drept, s-au imbolnavit prematur. Fiindca parte din spaga primita (tigari, cafele si whisky) nu era buna si TREBUIA certificata inainte de a fi oferita.
Mi-au trebuit inca douazeci de ani ca sa uit tot ce TREBUIE si, mai ales ce NU TREBUIE. Si cred ca am uitat. Nu, nu va scriu dintr-un pat de spital si nici de la inchisoare. Adica am supravietuit foarte bine fara eternul TREBUIE asa cum imi fusese el injectat in trecut. Cel impus din exterior. Inlocuindu-l cu un minim TREBUIE de natura interioara si ... egoista din multe puncte de vedere.
Acum nu mai TREBUIE nimic, in afara de a face ce-mi place si a-mi respecta propria moralitate (asa cum o inteleg eu, Kant, Schopenhauer si altii sa imi dea pace). Fac ce fac fiindca imi place, nu fiindca trebuie. Ci doar fiindca ma amuza. Nu ma mai apropii de "fete de viitor" fiindca trebuie si evit orice scari de bloc, parcuri si locuri publice. Ci doar fiindca uneori se intampla pur si simplu iar eu rezist oricarei incercari sentimentale, doar tentatiei nu. Se intampla sa te simti aproape de o femeie si sa vrei sa devii pompier ca sa ai sansa de a o salva. Sa te simti atat de aproape incat sa nu mai conteze ca nu trebuie. Chiar daca este o minciuna adevarata si tu esti cel care are nevoie sa fie salvat, nu ea. Dar femeilor le place sa le spui adevarul atunci cand le minti fiindca cei mai multi cand le mint, le mint si atat. Sau poate atunci cand crezi ca le minti... Dar nu va explic mai mult. Fiindca nu (mai) trebuie.
Ce ramane dupa ce toti "TREBUIE" s-au dizolvat? Pentru mine ramane un singur TREBUIE.
Trebuie sa ma simt bine de fiecare data cand imi vad figura in fata oglinzii la intalnirea zilnica cu Colgate si Gillette. Veti spune ca traiesc intr-o lume fara "idealuri". Dar nu (mai) trebuie
sa va ascult.
Doar atat. Daca am ratat vreun alt TREBUIE, promit sa il am in vedere la urmatoarea reincarnare. Momentan ma stradui sa imi termin cafeaua fara sa aprind vreo tigara fiindca m-am lasat de fumat.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire