M-am născut şi am trăit în camere cu opt colţuri.
Patru dintre ele jos şi alte patru sus.
Pe primele patru le cunosc cel mai bine
Fiindcă dând din colţ în colţ
Am învăţat să mă târâi.
Pe celelalte patru le explorez mai puţin.
Doar când îmi ţin botul sus şi mârâi.
Când cade cerul pe mine,
Cele opt colţuri devin patru
Iar eu prizonierul unui dreptunghi.
Cu simetrie împuţinată şi grade de libertate ucise.
Sătul să trăiesc între patru colţuri
Visând că de fapt sunt exact opt,
Am inventat camera cu o infinitate de colţuri: sfera.
Trăind într-o sferă,
Nu te mai dă nimeni din colţ în colţ.
Fiindcă oamenii nu au răbdare să numere
Până la infinit.
În sferă nu există nici sus nici jos,
Deci devine complet inutil să te târâi,
Sau să mârâi.
Şi nici nu îmi mai pasă când cade cerul pe mine
Fiindcă sfera devine cerc şi nu pierd nici vreun colţ
Nici vreo fărâmă de simetrie.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire