Recunosc in modul cel mai deschis cu putinta ca traiesc intr-o lume fara eroism. Fiindca eroii mei nu mai exista. Sau poate nici macar nu au existat ci ii inventasem eu fie din plictiseala fie pentru a pacali singuratatea. Copil fiind, tata imi parea un erou. Fiindca "rezolva" orice problema, inota ca un zmeu la Neptun dupa patru halbe de bere si fuma nu fara oarece infatuare Kent. Desigur, era in anii 80, tigarile pe care le fumai iti defineau clasa sociala. Si tata, desi la prima generatie incaltata, ajunsese "cineva" intr-o societate multi-lateral dezvoltata. Peste ani, tata s-a transformat din erou intr-un mosneag jalnic depasit de realitate: cum dracu au astia tupeul sa fure intr-o zi mai mult decat furam noi pe vremuri in 5 ani? Incet incet, armura eroica a inceput sa se descompuna bucata cu bucata pana in moentul in care am realizat ca ... nici macar prieteni adevarati nu putem fi. Fiindca el a vrut intotdeauna sa ma "realizez" iar eu am voit sa fiu liber. Tata a fost deci primul erou ce s-a transformat fara voia sa in ne erou. Si nu simt nici macar nevoia sa ii cer scuze. Fiindca stiu ca nu as fi sincer daca as face-o, mai bine tac. Il las sa ma deteste in tacere asa cum numai un tata erou imbatranit stie s-o faca.
Au urmat mai apoi eroii mei intelectuali. Einstein, Feinmann, Goethe, Schrödinger, Galois si multi altii. I-am parasit si pe ei. Nu, pe ei nu i-am anulat. I-am demitizat doar. In momentul in care am incetat sa doresc sa fiu ca vreunul din ei si am inceput lupta pentru a deveni eu insumi. In ignoranta mea raman totusi indiferent. Stiu ca nu voi vedea niciodata poate acel colt de Eden al cunoasterii in care ei isi savurau in mod natural cafeaua sau ceaiul de dimineata, dar nu-mi pasa. A fi eu insumi e o chestie pe cat de egoista pe atat de complexa: imi ia practic tot timpul.
Ultimul erou cazut din panteonul de carton si tabla zanganitoare este de fapt un erou anonim. Sau mai degraba virtual. Nu l-am cunoscut niciodata in persoana dar am crezut ca-l cunosc spiritual. Refugiat si el ca si mine in diaspora departe de apele tulburi ale Dambovitei si primitivismul ancestral mioriotic, asa zisul meu erou conducea (in mintea mea cel putin) o miscare de avangarda. Vorbea si scria romaneste despre lucruri total necunoscute in spatiul Daciei Felix: civism, toleranta, valoare adaugata, introspectie culturala si multe alte minunatii ce nu credeam vreodata ca au vreo traducere exacta in Limba Romana. I-am acceptat fara sovaire pozitia de lider eroic si multumeam in fiece clipa providentei ca a vorbi si a scrie romaneste nu si-a pierdut in intregime sensul. Si aveam toate motivele. Ultimul meu erou (fiindca da, dupa cum am scris in titlu, eu traiesc acum intr-o lume fara eroi) purta o armura impenetrabila: inteligenta sclipitoare, o diplomatie fina oarecum atipica spatiului mioritic, persecutat de fostul regim, militant permanent impotriva oricarei forme de dictatura scolit in timpurile glorioase ale Epocii de Aur, self made man, intreprinzator, mare sufletist si profund sensibil la suferintele celor multi, mare iubitor de pescuit, familist convins etc. Adica tot ce poate da mai bun speta umana...Acest ultim erou a devenit antierou doar atunci cand am inteles ce afacere rentabila iti ofera aura de erou. Poti manipula persoane in liniste exact ca pe o tabla de sah. Ii responsabilizezi dupa care dai o tura la pescuit si-ii lasi sa se descurce. Poti redefeni valoarea adaugata cand iti prieste si exact cum iti prieste. Cei ce iti demonstreaza ca ceva "e putred in Danemarca" pot fi eliminati relativ usor. Prin desfiintare. Fie ti-ai pierdut reperele din cauza vietii personale si a stresului sustinut, fie te-ai departat de "adevaratele" idealuri epuizat in intregime de prorpiul ego fie, fie, fie.... Adica, acest gen de erou nu se inseala niciodata. Cand lucrurile inceteaza sa mai functioneze, tu esti cel care te inseli.
Dupa cum am scris deja, ultimul meu erou era un as al dialogului. Te putea convinge oricand ca albul e negru si ca pamantul e plat. Si o facea cu o asemenea bunavointa paternala ca te-ai fi simtit un ticalos detestandu-l. Era ca si cum ai detesta un arhanghel. Deci, ce i-a adus caderea atunci? Imprudenta de a minti fara sa clipeasca fiind prea sigur ca nimeni nu se va prinde. Imprudenta de a ii folosi pe cei din jur. Imprudenta de a-si bate joc de regulile de el instituite.
Astfel sfarsi deci si ultimul meu "erou"... Nimic glorios, stiu.
Odihneasca-se totusi in pace si cu valoare adaugata...
Eu, dupa cum va spuneam, nu mai cred in eroi. Si promit sa fiu mult mai circumspect de fiecare data cand voi avea impresia ca admir mai mult de trei lucruri la aceeasi persoana.
Au urmat mai apoi eroii mei intelectuali. Einstein, Feinmann, Goethe, Schrödinger, Galois si multi altii. I-am parasit si pe ei. Nu, pe ei nu i-am anulat. I-am demitizat doar. In momentul in care am incetat sa doresc sa fiu ca vreunul din ei si am inceput lupta pentru a deveni eu insumi. In ignoranta mea raman totusi indiferent. Stiu ca nu voi vedea niciodata poate acel colt de Eden al cunoasterii in care ei isi savurau in mod natural cafeaua sau ceaiul de dimineata, dar nu-mi pasa. A fi eu insumi e o chestie pe cat de egoista pe atat de complexa: imi ia practic tot timpul.
Ultimul erou cazut din panteonul de carton si tabla zanganitoare este de fapt un erou anonim. Sau mai degraba virtual. Nu l-am cunoscut niciodata in persoana dar am crezut ca-l cunosc spiritual. Refugiat si el ca si mine in diaspora departe de apele tulburi ale Dambovitei si primitivismul ancestral mioriotic, asa zisul meu erou conducea (in mintea mea cel putin) o miscare de avangarda. Vorbea si scria romaneste despre lucruri total necunoscute in spatiul Daciei Felix: civism, toleranta, valoare adaugata, introspectie culturala si multe alte minunatii ce nu credeam vreodata ca au vreo traducere exacta in Limba Romana. I-am acceptat fara sovaire pozitia de lider eroic si multumeam in fiece clipa providentei ca a vorbi si a scrie romaneste nu si-a pierdut in intregime sensul. Si aveam toate motivele. Ultimul meu erou (fiindca da, dupa cum am scris in titlu, eu traiesc acum intr-o lume fara eroi) purta o armura impenetrabila: inteligenta sclipitoare, o diplomatie fina oarecum atipica spatiului mioritic, persecutat de fostul regim, militant permanent impotriva oricarei forme de dictatura scolit in timpurile glorioase ale Epocii de Aur, self made man, intreprinzator, mare sufletist si profund sensibil la suferintele celor multi, mare iubitor de pescuit, familist convins etc. Adica tot ce poate da mai bun speta umana...Acest ultim erou a devenit antierou doar atunci cand am inteles ce afacere rentabila iti ofera aura de erou. Poti manipula persoane in liniste exact ca pe o tabla de sah. Ii responsabilizezi dupa care dai o tura la pescuit si-ii lasi sa se descurce. Poti redefeni valoarea adaugata cand iti prieste si exact cum iti prieste. Cei ce iti demonstreaza ca ceva "e putred in Danemarca" pot fi eliminati relativ usor. Prin desfiintare. Fie ti-ai pierdut reperele din cauza vietii personale si a stresului sustinut, fie te-ai departat de "adevaratele" idealuri epuizat in intregime de prorpiul ego fie, fie, fie.... Adica, acest gen de erou nu se inseala niciodata. Cand lucrurile inceteaza sa mai functioneze, tu esti cel care te inseli.
Dupa cum am scris deja, ultimul meu erou era un as al dialogului. Te putea convinge oricand ca albul e negru si ca pamantul e plat. Si o facea cu o asemenea bunavointa paternala ca te-ai fi simtit un ticalos detestandu-l. Era ca si cum ai detesta un arhanghel. Deci, ce i-a adus caderea atunci? Imprudenta de a minti fara sa clipeasca fiind prea sigur ca nimeni nu se va prinde. Imprudenta de a ii folosi pe cei din jur. Imprudenta de a-si bate joc de regulile de el instituite.
Astfel sfarsi deci si ultimul meu "erou"... Nimic glorios, stiu.
Odihneasca-se totusi in pace si cu valoare adaugata...
Eu, dupa cum va spuneam, nu mai cred in eroi. Si promit sa fiu mult mai circumspect de fiecare data cand voi avea impresia ca admir mai mult de trei lucruri la aceeasi persoana.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire