Nu cu mult timp in urma am participat la Berlin la o conferinta de reologie si fizica a fluidelor complexe gazduita si excelent organizata de prestigioasa "Technische Universität Berlin". Fiind vorba de o conferinta oarecum restransa organizata de Societatea Germana de Reologie cadrul este oarecum intim si familiar: fiecare se stie cu fiecare. Astfel, consultand programul, nu mi-a fost greu sa realizez ca suntem doar doi participanti vorbitori (si) de limba romana (am remarcat accidental, ma interesau de fapt titlurile prezentarilor): eu, venind de la Scoala Politehnica a Universitatii din Nantes si cercetator principal CNRS (Centre National de la Recherche) si un domn din Romania pe care il voi lasa sub anonimat ... fiindca stiu bine ca anonimatul (stiintific) il enerveaza la culme. Un domn foarte simpatic de altfel, foarte volubil si sprintar ca un titirez: acum il vezi, acum nu-l mai vezi!. Abordeaza cu un ton familiar orice nume greu din domeniu dand impresia ca se bate pe burta cu toata lumea, are ceva de completat (de cele mai multe ori pe langa subiect) dupa fiecare prezentare orala si se plange in mod constant si zgomotos tuturor ca ... nu i se publica operele. Mda, datorita Dumnealui teoria carpatina a conspiratiei a invadat si mica noastra comunitate relativ linistita si normala pana atunci. Dar nu despre asta voi sa discut si nici despre cum se baga in sufletul tuturor savantilor renumiti sa faca o poza cu ei. Treaba lui pana la urma. Din partea mea poate sa faca poze si cu Brigitte Bardot daca asta il face fericit.
As ca ma voi opri asupra altui aspect.
In timpul prezentarii sale din care nu am invatat prea mult stiintific vorbind, omul imi mentioneaza numele cam asa (ilustrand pe retroproiector un rezultat dintr-un articol ce-l publicasem in urma cu doi ani in Rheologica Acta): "T.B. care este deasemenea cercetator roman a demonstrat ......". Hopa. Usor cu pianul pe scari!
Nu m-a deranjat mentiunea sa dar sincer, nici flatat nu m-am simtit (am merite mult mai consistente decat faptul ca sunt nascut in Romania, in cazul in care cineva chiar doreste sa-mi gadile ego-ul). Mi s-a parut oarecum ciudata aceasta remarca - in lumea cercetarii originile autorului si orice alte detalii de natura personala nu au nici o relevanta. Ba mai mult, eticheta unanim acceptata nu ne permite sa facem astfel de referinte.
Ceea ce m-a pus cu adevarat pe ganduri a fost insa formularea "cercetator roman".
Doua lucruri nu mi-au fost deloc clare aici:
(1) Ma pot considera cercetator roman?
(2) Exista cu adevarat cercetare in Romania (astfel incat formularea "cercetator roman" din intrebarea antterioara sa nu fie doar o vorba fara acoperire)?
Astazi voi incerca sa raspund cat pot mai bine celei de a doua intrebari pastrand-o pe prima pentru episodul viitor. Pentru aceasta, sa clarific termenul "cercetare".
In acest context nu ma refer la existenta unor persoane ce fac cercetare stiintifica (fie in cadrul unei universitati in calitate de cadru academic, fie in cadrul unui institut de cercetare ca cercetator) obtinind performante idividuale mai mult sau mai putin remarcabile. Desigur, astfel de persoane exista in marea majoritate a tarilor (exceptie facand poate doar tarile lumii a treia sau zonele "de conflict" ce au cu totul alte prioritati si probleme decat cercetarea) dar asta nu inseamna ca in orice tara exista un sistem de cercetare stiintifica.
Un sistem functional si fiabil de cercetare stiintifica este o masinarie cu mult mai complexa decat par unii sa inteleaga.
Simplist vorbind totusi, il putem imagina pentru inceput drept un organism viu sau, AlTfeL vorbind, un fel de convertizor al unei forme de "energie" intr-alta, numita in mod generic si simplificator "cunoastere". Materia prima cu care este "hranit" acest organism are doua componente: elementul uman (cercetatorii, tehnicienii si intregul personaj auxiliar) si fondurile ce asigura atat existenta elementului uman si cat si functionarea performanta a acestuia.
Daca totul merge bine si sistemul respectiv este performant, trebuie sa rezulte din aceasta investitie materiala si umana "cunoastere". Adica rezultate stiintifice remarcabile. Prin remarcabil inteleg aici (inca o data simplific lucrurile) rezultate stiintifice ce fie modifica semnificativ intelegerea si perceptia noastra actuala asupra lumii inconjuratoare, fie isi gasesc aplicatii practice imediate (leacuri impotriva unor boli considerate incurabile, noi surse de energie etc.). Evident, pentru a vorbi de un sistem de cercetare performant, trebuie sa maximizam produsul finit (si calitatea acestuia!) pastrand investitia necesara la un nivel optimal.
Odata definiti acesti termeni de evaluare (accept apriori ca altcineva poate propune alte definitii si alte criterii), putem incerca sa raspundem intrebarii (2) de mai sus.
Materia prima: elementul uman
Un sistem de cercetare performant nu poate exista fara cercetatori de valoare. Si doresc sa precizez foarte clar un lucru. Termenul "cercetatori de valoare " nu se refera la cateva exceptii stralucite ci trebuie judecat in sens statistic. Desigur, Romania are cateva nume remarcabile in cercetare. Dar, statistic vorbind, situatia este cu totul alta. Media valorica a cercetatorului roman este mai mult decat modesta si este perfect reflectata in productia stiintifica per ansamblu. De ce? Lipseste in primul rand educatia stiintifica de elita (inca o data, statistic vorbind, exista si cursuri iesite din comun in Romania, dar izolate fiind nu pot stabili un "trend", un standard academic). Nu avem universitati de talia MIT, Berkeley, Caltech nici macar universitati comparabile cu TU Berlin, Amsterdam etc. Astfel, se aplica intr-un fel legea conservarii mediocritatii. Universitatile romanesti produc, inca o data statistic vorbind, absolventi mediocri care, la randul lor si in absenta unui talent personal si a unei perseverente iesite din comun sfarsesc prin a fi mediocri si povestea continua.
Perfect atunci, dar de ce nu recrutam elite din exterior? Exista suficienti tineri (inclusiv romani, in cazul in care Dl Basescu nu doreste sa vada potentiali laureati ai premiului Nobel cu "ochi oblici") cu titluri doctorale obtinute in instituii prestigioase.
Multi se vor grabi sa spuna ca o Universitate romaneasca nu-si poate permite sa plateasca un salariu competitiv. Fals. Fiecare rector si membru al consiliilor profesorale are un salariu uneori mai bun decat colegii sai europeni cel putin (nu aduc aici in discutie SUA unde salariile academice sunt negociabile si pot atinge, in functie de cat de renumit este cadrul universitar, cifre astronomice intre 150 si 250 k$/an). Deci, vechea placa "nu este bani" nu reprezinta decat un fals motiv. Motivul real este ca nimeni nu vrea sa riste sa aduca elite. Fiindca elitele sunt rebele. Doi cercetatori de renume mondial ar arunca in aer orice universitate romaneasca. Fiindca ar impune un mod de lucru occidental unde valoarea primeaza, fiindca ar incepe sa organizeze concursuri de post serioase (nepotismul ar primi o lovitura mortala) si fiindca ar face tot posibilul sa dirijeze fondurile catre cercetare de valoare nu prin telefefoane "amicale" si "recomandari prietenesti". Deci, din acest punct de vedere, ceea ce numesc unii "cercetare romaneasca" exista doar pe hartie. Nu poate exista fiindca ii lipseste materia prima: elitele. Si, ii lipsesc elitele fiindca sistemul NU are nevoie de elite. Fiindca elitele ar actiona drept anticorpi agresivi din interior si ar dizolva sistemul pe care il cunoastem de ani: spaga la examene, posturi neanuntate la concurs, "concursuri" trucate si organizate doar de ochii lumii, nepotism (nu de putine ori, regasim cate o familie intreaga angajata la o aceeasi catedra a aceleiasi universitati) etc.
Tot legat de "forta de munca", o alta problema delicata o reprezinta etica si onestitatea academica. Fiindca, statistic vorbind, acestea practic nu exista. Viata academica romaneasca este cangrenata in proportie de 95% (propuneti alta cifra va rog, dar argumentati-o mai bine decat incerc eu aici). Examenele se vand inca din primul an de facultate, posturile academice deasemenea. Se plagiaza masiv (Victor Ponta este exemplul cel mai bine cunoscut dar deloc singular). Se publica repetitiv: aceleasi informatii sunt duplicate in articole separate pentru a umfla portofoliul stiintific. Uneori, datele experimentale sunt indoielnice (adica "manipulate" ca sa arate "bine"). Am incercat sa reproduc eu insumi cateva astfel de "rezultate" in laboratorul meu si, daca as dori, as putea ingropa asa zisul cercetator oricand, vreme sa am numai.
Materia prima: fondurile
Aceasta este partea cea mai delicata....Ajungem la clasicul "Dom'ne, nu este bani"! Nu voi incerca sa afirm contrariul, ca exista bani cu nemiluita ce numai asteapta sa fie aruncati pe fereastra fara nici un discernamant si simt civic (am uitat sa precizez ca acesti bani nu vin din cer ci, in cele mai multe cazuri, din taxele platite de omul de rand - de aceea invoc spiritul civic in cheltuirea lor). Va voi spune doar ca nicaieri in lume nu exista suficienti bani pentru cercetare (pentru a fi satisfacute TOATE cererile de finantare si toate proiectele). De exemplu, Agence Nationale de la Recherche (organismul ce gestioneaza finantarea proiectelor de cercetare in Franta din bani publici) si DFG (echivalentul ANR in Germania) nu finanteaza decat in jur de 30 % din proiecte (si actualmente cifra este in scadere).
Deci, fondurile nu sunt niciodata suficiente NICAIERI si se obtin printr-o competitie crancena (de multe ori la limita colegialitatii si chiar eticii in unele cazuri!). Fiecare proiect de cercetare este judecat de trei referenti anonimi dintre care cel putin doi sunt din strainatate. Evident, referentii sunt anonimi si incalcarea acestei reguli a pastrarii anonimatului echivaleaza cu o "sinucidere profesionala".
In Romania, banii disponibili se aloca prin competitie "interna". Propunerea de a apela la referenti straini a fost refuzata, ca sa nu fie descurajati aplicantii de standardele prea ridicate. De fapt, pentru a putea functiona in continuare alocarea pe criterii de "simpatii", "cunostinte" etc.
Exista si surse externe (Romaniei) la care orice cercetator roman afiliat unei Univ. sau institut de cercetare din Romania are acces, data fiind apartenenta Romaniei la Uniunea Europeana. Drept exemple, atat ANR cat si DFG au anual programe colaborative cu tari in curs de dezvoltare etc. Rata de succes a cercetatorilor din Romania aici nu este foarte mare ( fiind eu insumi implicat in astfel de procese de evaluare si din motive etice nu pot oferi mai multe detalii). De ce? Este simplu. Pentru aceste organisme externe (precum ANR, DFG, European Concil etc.) de finantare conteaza DOAR valoarea proiectului de cercetare. Nimic altceva. Deci, tot mai usor e sa stoarcem banii din Romania plangandu-ne ca nu ne ajung, ce rost are sa intram in competitie cu cei din prima liga ...?
Pentru a concluziona aceasta parte, va spun ca SUNT bani. Dar ca finantarile consistente nu se obtin pe ochi frumosi. Daca unii cercetatori romani se plang ca banii obtinuti "la intern" sunt insuficienti, imi permit doar sa le sugerez sa faca tot posibilul (si pe bune, fara smecherii) sa treaca din liga a saptea macar in a treia.
The output (Rezultatul)
Aici imi pot permite sa fiu mult mai scurt ca nu prea am ce scrie fara sa bat campii...
- Romania nu are vreo Universitate in top 300 (http://www.timeshighereducation.co.uk/world-university-rankings/2011-12/world-ranking).
- Romania nu are nici un premiu Nobel. Precizez ca George Emil Palade a fost doar un savant american de origine romana dar premiul sau Nobel nu are nimic de-a face cu sistemul si traditia de cercetare romaneasca. Precizez deasemenea ca medicului renumit prin antisemitismul sau vitriolic Nicolae Paulescu nu i s-a furat premiul Nobel. Pur si simplu nu l-a obtinut.
- O cautare rapida fie pe Scopus (www.scopus.com) fie pe Thomson Web of Knowledge arata ca in Romania se publica foarte modest. Articolele cotate ISI provenind de la institutii de invatamant superior sau laboratoare romanesti sunt, in marea lor majoritate, publicate in reviste de impact modest ce au, in mod implicit, standarde editoriale discutabile. Deasemenea, aceste articole sunt citate doar de .... proprii autori. Desigur, exceptii exista (publicatii in Nature de exemplu - si nu ma refer la faimosul articol despre plagiatul primului ministru) dar ele sunt meritul unor cercetatori de exceptie, scoliti de regula altunde decat in Romania (fostul ministru Funeriu este unul dintre ei) care, statistic vorbind, nu reprezinta sistemul de cercetare romanesc.
Am ajuns si la concluzia finala a articolului.... Cercetarea romaneasca este un sistem in care inputul este discutabil si al carui output este, statistic vorbind, nesemnificativ.
Deci, cercetarea romaneasca este sublima, dar lipseste cu desavarsire.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire