Gandindu-ma ca poate primul episod nu a iritat suficient si pe toata lumea, voi merge mai departe astazi incercand sa raspund primei intrebari adresate in episodul anterior:
Ma pot considera "cercetator roman"?
Daca ati citit Episodul 1 fara sa fi adormit deasupra tastaturii, stiti deja raspunsul. Prima conditie necesara dar nu suficienta (si nici indeplinita, in cazul de fata) ca eu sa ma pot numi "cercetator roman" ar fi ca in Romania sa existe un sistem de cercetare - ceea ce nu este cazul. Deci nu, NU sunt "cercetator roman".
Pentru ca simt ca nu sunteti convinsi de raspuns, voi oferi argumente mai ample in randurile urmatoare.
Cu riscul de a deveni plictisitor (dar stiti cu totii cred cum se inchide o pagina web, astfel ca nu ma simt apriori vinovat in caz ca va veti plictisiti prematur si veti intra pe Facebook ca sa postati vreo poza "unica" si frumoasa pe care toata suflarea virtuala asteapta cu sufletul la gura sa o vada!) va trebui sa recurg la persoana intai singular cale de vreo cateva alineate.
Evident, din moment ce cititi aceste randuri, si dumneavoastra si eu suntem vorbitori ai limbii romane. Deci, da, ma pot numi cercetator de origine romana. In sensul ca m-am nascut in Romania si tot acolo am supravietuit gradinitei, scolii primare, gimnaziului, liceului si cursurilor universitare. Spun "am supravietuit" fiindca am fost un elev si un student "problema" neplacandu-mi sa merg nici la scoala nici la universitate (de fapt nici acum nu-mi place sa merg la Universitate dar nu mai am scapare - eu sunt cel care preda si nu mi se mai permite sa chiulesc...).
Ce mai lipseste pentru a "promova" de la modestul statut de cercetator de origine romana (statut ce imi este indiferent, nu eu am ales sa ma nasc in Dacia Felix, deci nu am nici un merit si nici o vina in asta - e doar o simpla stare de fapt fara nici o relevanta) la statutul de "cercetator roman"?
Totul.
Sintagma "cercetator roman" imbina doua lucruri indispensabile pentru a nu fi considerata doar o vorba fara acoperire.
Primul lucru se refera la educatia academica si apartenenta la o scoala stiintifica. In cazul meu, am absolvit Facultatea de Litere a Universitatii Dunarea de Jos din Galati fara sa stiu Fizica. Sa va explic. Da, eram talentat poate, pierdeam noptile umpland cearsafuri intregi cu calcule si teorii. Dar nu fusesem aproape deloc expus Fizicii Moderne. Adica imi lipseau cultura si eruditia stiintifica. Noi rezolvam ecuatia lui Schroedinger urmand cursuri vechi de 50 de ani copiate de sute de ori de asa zisii profesori in timp ce colegii mei din universitati precum cele din Novosibirsk, Tel Aviv, Berlin etc. invatau teoria diagramatica a lui Feinmann si despre bosonul lui Schwinger.
Astfel, educatia academica primita in Dacia Felix nu ma indreptateste sa ma consider "cercetator roman" ci numai "profesor de liceu roman" (da, mi-au oferit cunostintele necesare pentru a preda la un liceu chestia cu marul lui Newton).
Educatia mea stiintifica a inceput cu intarziere (un handicap ce poate fi depasit doar cu mari eforturi) in Centre de Recherche Paul Pascal, Bordeaux unde am inteles cu o durere greu de descris cat de departe sunt de statutul de "cercetator". Odata terminate cursurile de Master de la Bordeaux, am trecut la nivelul urmator. Studiile doctorale la Institutul de cercetare Weizmann din Rehovot, Israel. Acolo socul a fost si mai mare. Primele cuvinte ale conducatorului meu de doctorat au fost (in loc de buna ziua....):
"Nu stiu exact ce sa fac cu tine aici.... Ti-am studiat dosarul si educatia ta este slaba...Nu ma mira, fiindca stiu ca in Romania viata academica este practic inexistenta...Iti dau o sansa sa inveti din mers (treaba ta cand gasesti vreme, eu nu te pot plati ca sa inveti, va trebui sa lucrezi in laborator toata ziua pentru asta) dar nu cred ca vei face fata...Inca o data, poate ma insel, dar cu o diploma din Romania, nu te vad prea departe.....
Si fostul meu conducator de doctorat, Victor, avea perfecta dreptate (desi franchetea cu care mi-a spus cele de mai sus mi s-a parut atunci aproape la limita politetii). A urmat un an de cosmar in timpul careia a trebuit sa invat noapte de noapte tot ceea ce ar fi trebuit sa invat in Dacia Felix.
Iata deci ca educatia mea academica nu are absolut nimic de a face cu spatiul romanesc. Mai mult de atat, sunt in prezent incapabil sa tin o conferinta stiintifica in limba romana. Pur si simplu imi lipseste vocabularul si nu am vreme sa ma joc cu Google Translate ca sa se mandreasca onorata audienta geto-daca cu un tanar ca mine. Astfel, numiti-ma cum vreti Dumneavoastra: cercetator slab, cercetator bun, cercetator tanar sau orice altceva dar NU "cercetator roman". Daca totusi, patriotismul Dvs. va obliga sa adaugati ceva romanesc atunci cand vine vorba de mine, iata cateva solutii:
- vorbitor de limba romana (va reamintesc ca nu am nici un merit in asta, am invatat fara sa vreau la gradinita asa cum invata orice copil!)
- de origine romana (nici cu asta nu ma mandresc fiindca am facut si lucruri mai importante decat sa ma fi nascut in Dacia, pe cuvant!)
- fost profesor roman de liceu(cu asta ma mandresc: aveam intotdeauna bani de tigari fara sa iau spaga; e drept insa ca fumam doar ... Carpati. Dar eu tot ma mandresc! )
Al doilea lucru indispensabil pentru ca sintagma "cercetator roman" sa nu fie o vorba in vant se refera la apartenenta mea la sistemul de cercetare romanesc. Chiar presupunand ca asa ceva ar exista (desi v-am demonstrat in episdul anterior ca nu este deocamdata cazul) trebuie sa va spun ca de la terminarea cursurilor universitare ale Universitatii Dunarea de Jos nu am fost niciodata afiliat vreunei institutii de invatamant superior din Dacia Felix. Deci, in nici unul din articolele stiintifice pe care le-am publicat nu apare vreo referinta la Romania, roman, romanism etc.
In incheiere va spun ca alte argumente pentru afirmatia "Eu Nu sunt cercetator roman" nu am. Pentru unii dintre Dvs. aceste argumente vor fi suficiente. Pentru altii stiu ca nu.
Dar asa stau lucrurile si nu mai este nimic de facut.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire