O moarte ce nu intereseaza pe nimeni sau epitaf pentru o prietena anonima

Inainte de a decide sa se echipeze cu pantofii sportivi, sa coboare in graba treptele tocmai de la etajul noua unde locuia, sa o coteasca grabita prin spatele blocului catre piata mare si sa se spanzure cu sireturile de la pantofi de un butuc de vie intr-o casa parasita in care nimeni nu are habar cum a intrat, D. era o fiinta vie.

Era vie nu numai pentru ca avea si ea probabil emotii ca fiecare la chenzina si la lichidare sau pentru ca ii placeau florile,  cartile si Deep Purple. Era vie fiindca "vedea" simboluri acolo unde restul lumii vedea doar conventii sociale (asa e bine, asa este frumos si alte tampenii de genul asta) copii de bani gata, caini fara stapan, curve cu pretentii de Doamne,  manele cu pretentii de slagare si shaormarii.

Ea traise de fapt intr-o lume de simboluri.

Fiindu-mi profesoara de fizica aplicata in urma cu exact 20 de ani, dezbateam impreuna timp de ore astfel de simboluri. Eram atunci, ca si acum, pasionat de fizica. Dar nu de fizica ce se vindea pe banda la meditatiile profilor "tari" (fata de care ne manifestam respectul cu "atentii" care mai de care mai putin ... ecologice precum whisky, tigari etc.) ca sa intre loazele de familie buna la medicina.
Fizica asta nu ne interesa nici pe mine, nici pe ea. Eu o numeam de fapt prostitutie intelectuala. Ea, mai inteleapta decat mine, o nume fizica din care simbolurile si semnele au fost alungate cu cartoane de Kent si sticle de whisky. Fizica, inainte de a fi devenit o marfa si un bilet de intrare la Medicina (daca alegeai profu' "cel ai tare si pasionat", biletul era garantat - vinzi masina si la meditatie prinzi medicina!) , este o religie fundamentala (poate singura Codex Naturalia de care ii pasa de fapt creatorului), o quintesenta de simboluri.

 Discutam astfel cu D.  despre elementele de relativitate generalizate prezente in operele romantice, despre structura ciclica si simetriile miturilor fundametale. Despre Luceafarul, despre Manfred, despre Faust, despre Lermontov, Hegel, Kant si multe altele.

"Poarta" catre armonie, locul unde si momentul in care simetriile devin...AlTceVa. 

Evident, condamnati si eu si ea sa traim intr-o lume mica si mizera precum Galatiul anilor '90, incercam impreuna sa teoretizam lipsa simbolurilor din jurul nostru, lipsa sensurilor. Lucru ce nu ne facea absolut deloc "populari"...dar pe care il preferam amandoi popularitatii goale de semnificatii.

Ea a fost prima persoana careia i-am "definit pe bune si riguros" ce inseamna a fi "FIZICIAN" - in mintea mea rebela la optsprezece ani, desigur. Ea a fost singura probabil care nu a ras de mine. M-a incurajat pe loc sa scriu o "carte" de (spre) fizica, ea oferindu-se sa o dactilografieze pentru mine. Profesoara mea imi propunea sa-mi fie dactilografa!  Am inceput sa lucram impreuna la acea carte in primavara lui '93. Dupa care am lasat totul balta. "Educatia Gratuita" invinsese pentru moment. Ridicolul si inutilitatea cunoasterii intr-o lume de bufoni ce fac coada precum oile "la meditatie" m-a coplesit. Ne-a coplesit. Pentru moment am renuntat. Eram prizonierii unei lumi careia nu-i pasa de idealurile noastre. O lume ce nu parea sa ne inteleaga iar noi, intelegand-o al dracului de bine de fapt, nu puteam sa o acceptam.

Eu am evadat spre sfarsitul lui 1998 cand mi-am luat lumea in cap si am plecat cu 50$ in lume sa caut FIZICA. Am terminat "cartea" doar in 2005, in forma unei teze de doctorat obtinute la Weizmann Institute of Science si intitulata "Elastic Turbulence and Mixing in Dilute Polymer Solutions".

Ea a evadat saptamana trecuta in felul pe care si l-a ales ea. Nefiind o "profa renumita" ce a fabricat generatii de medicinisti pe banda, evadarea ei a trecut neobservata ... si poate ca este mai bine asa.

Nu sunt in masura sa va spun acum cine a descoperit cu adevarat simbolurile si semnele pe care le cautam impreuna acum 20 de ani.